Mi pare asa ciudat, c-avem atata vreme pentru ura, cand viata nu-i decat o picatura intre acest moment si celalalt…si e de neinteles de trup ca nu culege flori, ca nu privim la cer mai des, ca nu iubim, noi, care atat de repede murim… Sa te caut, de-as putea macar sa-ncerc …sufletu-mi nebun si singur, frematand …te vad, te ating, te simt si te iubesc …naluc eu oare sunt de atata cautare, sau poate de-o prea lunga asteptare intr-un frig pustiu, incerc sa ma agat cu fiecare pas cel fac de-a ta umbra ce-mi dispare … strig, disper si … doare, incotro te duci si de cine fugi … sunt obosit si tremur la a ta umbra ce-mi apare-n vis … nu te cunosc, nu iti vorbesc, doar te iubesc … dar tu m-alungi si fugi … te joci si iar te-ascunzi .. ramai deci doar o umbra intr-un frig pustiu ce n-o sa-l pot strabate fara tine, fara mine, fara noi… noi, ce am rostit … de-ai fi tu sau eu sau noi …dar sunt doar eu si`acest frig pustiu … dar te aud, te simt si te iubesc, dulce si amara umbra … sa te mai caut, de-as putea macar sa-ncerc. Daca am fi picaturi, n-am avea nevoie de lacrimi … Daca am fi cuvinte, n-am avea nevoie de destainuiri … Dar suntem oameni si avem nevoie de dragoste … cine sunt eu? … sunt eu, hainul fara margini, naivul fara de privire. Nisip mi-e sufletul iar marea mi-e zbucim amplu si iubire. Noroc cu umbra ce m-astupa sa nu mai vad intinsa-mi jale peste ferestrele ramase, etern, in setea lor de soare. Ai mila, Doamne, de pribeagul, copil certat cu zanele, in goana lui printre taramuri sa nu striveasca granele albastre, din lanuri de culoare. Copil netrebnic, fara suflet, hulit de flori si prea misel … ce vreau? … tu vrei lucruri si spui de ce? dar eu vreau lucruri care nu au existat niciodata si spun de ce nu?

Cand spun “frumos” spun si “iubire” si-mi vine-n minte un amalgam de chipuri, imagini, fraze si sunete care odata mi-au marcat sufletul.
Ochii iubitului cand iti intinde trandafirii, zambetul mamei cand iei primul examen, umbra unui copac din bilbao intr-o noapte instelata… cand spui “te iubesc” si cand o auzi. Cand canti pentru 200 de oameni si cand le vezi bucuria. Cand dormi pe iarba sub cerul liber,cand faci poza la o stanca doar pentru a nu o uita si cand mananci clatite la 8 km de casa doar pentru ca iti este pofta. Toate acestea sunt mici frumuseti ale vietii.

Iar cand vezi un cuplu centenar plimbandu-se de mana intreaba-i ce e frumusetea. Vor sti sa-ti raspunda. Sa fii iubit, respectat, admirat, aceasta este adevarata frumusete.

Caci cei mai frumosi oameni sunt cei fericiti..

Demult,undeva pe pamant s-au adunat toate calitatile si simturile omenesti.

Cand Plictiseala a cascat pentru a treia oara,Nebunia,nebunatica ca intotdeauna,a propus:Hai sa ne jucam de-a v-ati ascunselea!Intriga si-a ridicat ispitita sprancenele, iar Curiozitatea,neputand sa se retina, a intrebat:V-ati ascunselea? Ce mai este si aceasta? Este oare vreun joc?Nebunia a explicat ca-si va acoperi ochii si va numara pana la un milion, in timp ce toti ceilalti se vor ascunde, iar cand numaratoarea va lua sfarsit, primul ce va fi gasit ii va lua locul si astfel jocul va continua..

Entuziasmul a luat-o la dans pe Euforie, iar Bucuria a executat intr-atat de multe tumbe, incat chiar si Indoiala s-a lasat convinsa, ba mai mult, chiar si Apatia cea mereu bosumflata si neinteresata..Insa nu toti au acceptat sa ia parte la aceasta activitate. Adevarul a preferat sa nu se ascunda:De ce sa ma ascund, daca pana la urma tot voi fi descoperit?Aroganta a considerat acest joc ridicol (ceea ce o deranja mai mult era faptul ca ideea nu-i apartinuse),iar Lasitatea a preferat sa nu indrazneasca.Unu, doi, trei, a inceput Nebunia sa numere.Prima care s-a ascuns a fost Lenea, care, ca intotdeauna, s-a culcat in spatele celei mai apropiate pietre. Credinta s-a inaltat spre cer, iar Invidia s-a ascuns in umbra Triumfului, care, prin propriile sale forte, a ajuns in coroana celui mai inalt copac. Generozitatea aproape ca nu reusea sa se ascunda, fiecare loc pe care il cauta parand sa fie mai potrivit pentru un prieten de-al ei decat pentru sine. Un lac de cristal? Locul ideal pentru Frumusete! Scorbura unui copac? Locul perfect pentru Rusine! Zborul unui fluture? Minunat pentru Voluptuozitate! Rafala unui vant?Locul magnific pentru Libertate! In sfarsit s-a ascuns intr-o raza de soare.Egoismul,dimpotriva, si-a gasit un loc convenabil chiar de la inceput, insa numai pentru el! Miciuna s-a ascuns la fundul oceanului (adevarata minciuna in realitate s-a ascuns dupa curcubeu!), iar Pasiunea si Dorinta in craterul unui vulcan. Neatentia… pur si simplu a uitat unde s-a ascuns… dar aceasta nu este atat de important!Cand Nebunia a ajuns la 999.999, Dragostea nu isi gasise inca o ascunzatoare pentru ca fusese atat de ocupata… pana cand a observat o tufa de trandafiri si, profund impresionata, s-a ascuns intre flori.

Un milion! a numarat Nebunia si a inceput sa caute.Prima pe care a gasit-o a fost Lenea, la numai trei pasi.Dupa aceasta Credinta a fost auzita discutand cu Dumnezeu despre teologie, iar Pasiunea si cu Dorinta au fost vazute facand vulcanul sa vibreze. Intr-o secunda, ea a gasit-o pe Invidie, deci nu a fost greu de dedus unde se ascundea Triumful. Egoismul nici nu a trebuit sa fie cautat, caci a iesit singur la iveala, dintr-un cuib de viespi.Mergand atat de mult, i s-a facut sete, si venind inspre lac, a descoperit-o pe Frumusete. Cu Indoiala a fost si mai usor, caci aceasta sta cocotata pe un gard, neputand decide unde sa se ascunda. Astfel i-a gasit pe toti, Talentul - in iarba tanara, Frica - intr-o pestera intunecata, Minciuna -in spatele curcubeului (iarasi o minciuna… era totusi la fundul oceanului…), chiar si pe Neatentie, care a uitat pur si simplu de joaca.Numai Dragostea nu putea fi gasita. Nebunia o cautase in fiecare tufaris, fiecare raulet, pe piscurile muntilor,si,cand era aproape gata sa renunte, a zarit tufa de trandafiri infloriti..Cu un tepus ea a inceput sa indeparteze crengutele ghimpoase,cand deodata auzi un strigat ascutit: spinii au impuns ochii Dragostei.Nebunia nu stia ce sa mai faca pentru a-si cere iertare, a plans, a rugat, a implorat si chiar s-a oferit sa-i fie ajutor si indrumator.Incepand cu acea zi DRAGOSTEA E OARBA SI NEBUNIA O INSOTESTE MEREU

Dragostea inseamna
sa te bucuri pentru celalalt, atunci cand este fericit
sa fii trist pentru el cand este suparat
sa fiti impreuna in vremuri bune si in vremuri grele

Dragostea e izvorul puterii.

Dragostea inseamna
sa fii mereu sincer cu tine insuti
sa fii mereu sincer cu celalalt
Sa stii sa-i vorbesti, sa stii sa-l asculti,
sa-i respecti increderea si sa nu te prefaci.

Dragostea este izvorul realitatii.

Dragostea inseamna
o intelegere atat de profunda incat
simti ca esti o parte din celalalt
acceptandu-l asa cum este
fara sa incerci sa-l transformi in altceva

Dragoseta este izvorul unitatii

Dragostea este
libertatea de a-ti urma visele tale
impartasindu-ti experientele cu celalalt
evoluand ca individ alaturi
si impreuna cu cresterea celuilalt

Dragostea este izvorul succesului.

Dragostea inseamna
bucuria de a face planuri impreuna
bucuria de a face toate lucrurile impreuna

Dragostea e izvorul viitorului

Dragostea este
furia furtunii
si linistea curcubeului

Dragostea este izvorul pasiunii.

Dragostea inseamna
a darui si a primi in fiecare zi,
a intelege nevoile si dorintele celuilalt

Dragostea inseamna
sa stii ca celalalt va fi intotdeauna
langa tine, orice s-ar intampla
sa-i simti lipsa atunci cand e departe,
dar sa-ti fie mereu aproape in inima ta.

Dragostea e
izvorul sigurantei
sursa vietii

Dragostea e viata insasi, traieste-o!

A fost odata ca niciodata o insula pe care traiau toate sentimentele: fericirea, tristetea, stiinta si multe altele, incluzand

iubirea. Intr-o zi toate sentimentele au fost anuntate ca insula se va scufunda pe fundul oceanului. Asa ca sentimentele

si-au pregatit barcile de plecare. Iubirea a fost singura care a ramas. Ea a vrut sa pastreze paradisul insulei pana in

ultimul moment. Cand insula s-a scufundat aproape toata, Iubirea a decis ca e timpul sa plece.

A inceput sa caute pe cineva caruia sa ii ceara ajutor. Tocmai atunci s-a intamplat ca Bogatia trecea pe acolo intr-o

barca mare. Iubirea a intrebat: Bogatie, pot veni cu tine pe barca ta?

Bogatia a raspuns: Imi pare rau dar este mult aur si argint pe barca mea si nu mai este loc si pentru tine. Atunci Iubirea sa

decis sa intrebe pe Vanitate. Ea a strigat: Vanitate, te rog ajuta-ma. Nu pot sa te ajut, esti uda toata si mi-ai strica

frumoasa barca.- spuse Vanitatea. Apoi Iubirea o vazu pe Tristete. Iubirea zise: Tristete, lasa-ma te rog sa merg cu tine.

Tristetea a raspuns: Iubire, imi pare rau dar acum simt nevoia sa fiu singura. Apoi Iubirea a vazut pe Fericire. Iubirea a

strigat tare :Fericire, ia-ma cu tine te rog. Dar Fericirea se bucura prea tare ca sa mai auda pe Iubire strigand. Atunci

Iubirea a inceput sa planga.

Tocmai atunci auzi o voce spunand: Vino Iubire, am sa te iau cu mine in barca. Era un batran. Iubirea s-a simtit asa de

binecuvantata si s-a bucurat asa de tare incat a uitat sa intrebe pe batran numele. Cand a sosit la mal batranul si-a

urmat drumul. Iubirea a realizat cat de mult ii datoreaza acestuia. Atunci a intrebat pe Stiinta si aceasta i-a raspuns: A

fost Timpul - ii spuse aceasta. Dar de ce m-a ajutat Timpul cand nimeni altcineva nu m-a ajutat? - a intrebat Iubirea.

Stiinta a zambit si cu adanca intelepciune si sinceritate a raspuns:

Pentru ca doar Timpul este capabil sa inteleaga cat de minunata e Iubirea.